Home » Cultură » Sărbătoarea Mărţişorului, la Institutul Cultural Român din Budapesta

Sărbătoarea Mărţişorului, la Institutul Cultural Român din Budapesta

Sărbătoarea Mărţişorului, la Institutul Cultural Român din Budapesta
Publicat: 28.02.2017
În perioada 28 febrarie-1 martie, la Institutul Cultural Român din Budapesta va fi organizată o sărbătoare a mărţişorului.

Cu acest prilej, cei interesaţi vor fi aşeptaţi şi cu un târg, în semn de vestire a primăverii, relatează Rador.

Această sărbătoare are o tradiţie în regiunea balcanică, în special pe teritoriile locuite de populaţia de naţionalitate română şi bulgară, iar cu această ocazie se oferă câte un mărţişor sau diferite bijuterii legate pe un şnur în culorile roşu şi alb.

Potrivit obiceiurilor populare, cea mai iubită persoană este acea la al cărui piept sunt prinse cele mai multe mărţişoare, se arată într-un comunicat remis de Institutul Cultural Român Agenţiei ungare de presă MTI. Potrivit comunicatului, la târg vor fi expuse lucrările unor artişti plastici care vor prezenta tocmai aceste obiceiuri tradiţionale româneşti. Pe lângă un bogat sortiment al mărţişoarelor, vor fi prezentate şi etapele de prelucrare a unor obiecte decorative.

Vă recomandăm să citiţi şi următoarele articole:

Mărţişorul, simbolul speranţei şi norocului, dăruit celor dragi în fiecare primăvară

Cel mai lung mărţişor din lume a fost realizat la Vidin. Are o lungime de aproape 17 km şi a primit certificat de la Guinness World Records. FOTO

Mărţişor gigant, cu un şnur de circa o sută de metri lungime, făcut de elevii unei şcoli din Galaţi

Mărţişorul: firul care dezleagă primăvara

Urmărește DESCOPERĂ.ro pe
Google News și Google Showcase
Cele mai noi articole
Europa trebuie să învețe cum să aibă grijă de ea însăși, avertizează Volodimir Zelenski
Europa trebuie să învețe cum să aibă grijă de ea însăși, avertizează Volodimir Zelenski
Fondatorul IMDb pleacă de la conducerea companiei după 35 de ani
Fondatorul IMDb pleacă de la conducerea companiei după 35 de ani
Implant cerebral revoluționar pentru tratarea depresiei, testat în Marea Britanie
Implant cerebral revoluționar pentru tratarea depresiei, testat în Marea Britanie
Regele Mihai: „Nu știam că avea să urmeze cea mai rapidă lovitură de stat din istorie”. Cine a trădat din Regență și l-a adus pe Carol al II-lea pe Tronul României?
Regele Mihai: „Nu știam că avea să urmeze cea mai rapidă lovitură de stat din istorie”. Cine a trădat din Regență ...
Aproape un sfert dintre speciile de apă dulce sunt amenințate de extincție
Aproape un sfert dintre speciile de apă dulce sunt amenințate de extincție
Astronomii au confirmat cel mai rapid vânt măsurat vreodată pe o planetă! „N-am mai văzut așa ceva până acum”
Astronomii au confirmat cel mai rapid vânt măsurat vreodată pe o planetă! „N-am mai văzut așa ceva până acum”
Mihail Manoilescu, o arestare cu scandal în România interbelică
Mihail Manoilescu, o arestare cu scandal în România interbelică
Secretul pentru o genuflexiune corectă. O mișcare simplă, cheia sănătății pe termen lung
Secretul pentru o genuflexiune corectă. O mișcare simplă, cheia sănătății pe termen lung
Misterul bărbatului cu piele de argint
Misterul bărbatului cu piele de argint
Gândul Media Network, grupul de presă numărul unu din România!
Gândul Media Network, grupul de presă numărul unu din România!
Nu doar uleiul, ci și frunzele de măslin sunt bune pentru sănătate
Nu doar uleiul, ci și frunzele de măslin sunt bune pentru sănătate
Astronomii au găsit o megastructură cosmică de 23 de ori mai mare decât Calea Lactee
Astronomii au găsit o megastructură cosmică de 23 de ori mai mare decât Calea Lactee
„Update Go4it” #10 aduce invitați de top din industria de gaming și educație
„Update Go4it” #10 aduce invitați de top din industria de gaming și educație
Tinerii din China își schimbă stilul de viață și economisesc mai mulți bani ca niciodată
Tinerii din China își schimbă stilul de viață și economisesc mai mulți bani ca niciodată
Bogații lumii au devenit și mai bogați în 2024
Bogații lumii au devenit și mai bogați în 2024
A început Forumul Economic Mondial. Cei mai influenţi oameni ai planetei, prezenți la Davos
A început Forumul Economic Mondial. Cei mai influenţi oameni ai planetei, prezenți la Davos
Lenin, revoluţionarul comunist care a MURIT infectat de sifilis de o prostituată franceză. Cum a DISPĂRUT boala din dosarul lui medical
Lenin, revoluţionarul comunist care a MURIT infectat de sifilis de o prostituată franceză. Cum a DISPĂRUT boala din dosarul ...
Lumea este deja în mijlocul celui de-Al Treilea Război Mondial, spune președintele Parlamentului Finlandei
Lumea este deja în mijlocul celui de-Al Treilea Război Mondial, spune președintele Parlamentului Finlandei